Dimineata de la ora 8.00 sunt acolo unde trebuie sa fiu : in public. Zi dupa zi se desfasoara un alt episod din “Comedia umana”. Se cearta unul cu celalalt, isi jura dusmanie vesnica, isi dau in cap si sufera in grup. Se iubesc la nebunie, se ating toata ziua , isi promit fidelitate vesnica, se satura, se despart si se cauta iar intre ei…
Fraierii…
Actori buni, ce sa zic. Macar decorul e aranjat cum trebuie – o mie de monitoare in spate cu ajutorul carora este explicata, cu lux de amanunte, situatia grea in care se afla tara asta …
In fiecare zi simt cum cineva imi fura timpul.
Am prins candva niste ani de liniste in care ma plictiseam in fata scenei. Nu erau monitoare, Moga, Inna, Alexandra Stan sau magazine cu program prelungit. Erau niste vecini, 9 pietre, Queen si aprozarul. Erau drumuri lungi, pe jos, un soare cald si o zapada minunata.
Astia mici cred ca au totul, dar n-au nimic. N-au vise reale, n-au prieteni adevarati. N-au carti vechi din care sa le cada pagini desprinse, iarba in care sa se tavaleasca, copaci care sa le tina umbra. Ce rost au toate astea cand ,in spate, cele mai tari monitoare se imprietenesc cu tine si te invata sa crezi in Stapanul Inelelor…
Am pierdut ceea ce era mai important : libertatea. Timpul nostru se scurge undeva ca intr-o gaura neagra. Cu cat ne dorim mai mult, cu atat ne ramane mai putin.
Inapoi la teatru… Cu ce-am gresit ?
Cea mai tare inventie ar fi intoarcerea in timp. Pariu ca nu mai ramane nimeni pe-aici ?
Bine-ai revenit doamna, pe plaiurile tale de dor cu semnatura de autor.
RăspundeţiŞtergereIntoarcerea in timp,contrar .com-ului hollywoodian, are drum numai la dus. Ne uschim in trecut sa respiram o libertate subliminala sau invatam sa traim printre fraieri? Cand privim dimineata oglinda,nu ne-ntoarcem inapoi la teatru?