Cartierul meu (Compunere scolara ?)

…singurul loc in care totul e la fel. Ca au mai construit astia cateva magazine si nu mai e celebrul AGROCOP de unde luam pepeni sau ca au ridicat un etaj peste GOGOSERIE, asta-i altceva…Slava Domnului, locul nu deschide prea multe oportunitati si nu l-au “impodobit” cu magazine de vise si bombe jegoase…Ultimul aspect este oricum, bine reprezentat chiar pe locul unde erau niste wc-uri publice. Acolo se aduna “oamenii de bine”, mult mai in varsta acum si consuma bauturi alcoolice. Putin mai incolo “troneaza” fotografia in dimensiuni mari a domnului Bogdan Ciuca de la PC – nici nu stiu cand am fost vecini de cartier. Scrie pe poster ca a trait in zona…Jur ca nu l-am vazut niciodata, poate pentru ca o fi cu vreo 10 ani mai mare, ce stiu eu…
Stiu ca prin partea aia treceam mereu tinandu-mi rasuflarea, mirosea ingrozitor. De cele mai multe ori voiam sa ajung in spatelele complexului unde trebuia sa ma asez la coada la gaini, la portocale, la orice mai aducea Ceausescu si prisosea vanzatoarelor de la ALIMENTARA.
Mai incolo, se forma randul pentru lapte, iaurt, branza si smantana. Ce cumplit era sa ma trezesc la 4-5 dimineata ! Eram mica si nu voiam altceva decat sa dorm. Si totusi nu ma lasau acasa. Ma salveaza din secventa asta amintirea gustului irepetabil al smantanei de atunci. Nu l-am mai regasit…
Aprozarul…Brifcor, Turbo…O fetita mica, subtirica, imbracata multicolor, cu ochelari (Doamne, ce-i mai uram…acum mai toti copiii poarta, pe-atunci eram doar eu si un coleg in clasa) . Merceria, unde nu prea aveam ce face, piata – acolo era tare interesant, asociam imaginile cu fragmente din povestile de Creanga (pentru ca erau vanzatorii care semanau cu personajele si mai ales cirese sau struguri…mmm…ce deliciu….), pe colt stateau tiganii cu guma, seminte si cocosei.
Acum sunt mai multe magazine. Cu haine, tot felul de prostii deprimante. Au acoperit trotuarul pe care obisnuiam sa alerg, au inchis piata. Imaginea bunicului meu cu plasa de cumparaturi e aici o amintire cam prea stearsa…
Traversez strada si inchid ochii, incercand sa refac drumul spre casa, incercand sa-mi imaginez ca am tot zece ani. In partea asta, blocurile sunt la fel – ma intreb cine mai locuieste pe-aici, oameni vechi sau noi ? Au plecat toti ca mine demult la alte adrese?
Pe stanga e drumul catre bloc. In spate ma dadeam in leagane. Pe-aici jucam Oina. Ce de garaje !...Si-aici era un leagan…
Teiul e tot acolo. Mai batran, desigur, dar la fel de impunator si crengile sunt mai aproape de balconul meu. Banuiesc ca e mai usor acum sa culegi floarea din el decat era pentru mine acum douazeci de ani. Oare lumea se vede la fel din spatele ferestrelor ? E frig si e pustiu… Dar locul acesta, mai mult oricare, e plin de sentimente. Aerul e la fel, zapada acopera acelasi drum pe care odata mergeam cu sania si ma bucuram de venirea sarbatorilor de iarna cu miros de placinte, cozonaci si…portocala.
La doi pasi, curtea caminului. Intram prin gard – ce fel ne strecuram !- si chiar portiunea aceea e acoperita cu fier decolorat, semn ca s-au gandit sa nu ofere portite pentru generatiile urmatoare. Acolo ne jucam cel mai bine cu sania iar primavara culegeam fructele necoapte din pomii numerosi dar, mai ales, nepaziti.
Parca m-am intors acasa…
Astea-s amintirile mele. Nu am habar cine ar avea rabdarea sa citeasca mica mea compunere scolara. Dar am scris pentru ca amanuntele astea le stiu cel mai bine. Pentru ca nu ma chinui prea tare sa scriu. Cuvintele vin pur si simplu, aduse de cele mai trainice si pure sentimente. De minunea unei copilarii pe care multi n-o retraiesc poate si pentru ca n-au stiut sa se regaseasca in magia florilor de tei de la balcon sau a sticlelor de lapte din sticla …
Ma uit in oglinda. Un om diferit ma priveste, un om care seamana cu mine. Stiu ca-s eu , mai mult pentru ca simt asta.